din nou Afganistan!

În 2009 s-au împlinit 30 de ani de la data cînd armata roşie a invadat Afganistanul.  În acel război de 9 ani au murit în jur de 300 de tineri din moldova şi cireca 700 au fost răniţi. La 15 februarie 1989, Uniunea Sovietică retrage trupele sale din Afganistan, astfel punînd capăt unui război sîngeros care a luat mii de vieţi omeneşti din ambele părţi.

După 30 de ani de la finisarea blestematului război încă îşi mai aşteaptă mamele fii!  Soţiile îşi mai asteaptă soţii, copii – taţii! Şi aşa pe tot teritoriul fostei minuni Sovietice! Mii de tineri Şi-au pus vieţile, sănătatea, tinereţea perntru aşi  indeplini “Datoria Internaţională” ! Oare cîţi soldaţi trebuieau să mai moară pentru ca “marii” politicieni să înţeleagă o palmă de pămînt străin nu costă cît viaţa unui fecior al ţării sale!

Afganistanul, pentru Republica Moldova, este o pagină neagră a istoriei care a fost întoarsă pentru totdeauna! Dar se pare că nu a fost să fie…….

În 2001, după tragicele evenimente  de la 11 septembrie, SUA declară război terorismului mondial şi la 07 octombrie aceluiaşi an invadează Afganistanul. Acest război continuă si până în prezent. La moment la războiul din Afganistan participă 42 de ţări membri NATO, printre care şi România.

La 1 decembrie 2009, Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat că va suplini contingentul militar din Afganistan cu 30000 de soldaţi timp de 6 luni şi a promis că va incepe retragerea trupelor Americane din Afganistan peste 18 luni. Aceste declaraţii nu cred că au surprins pe nimeni deoarece Obama mergea în alegeri cu un mesaj antirăzboi care a adus rezultat.

Cum nu ar fi statul American singur îşi alege strategiile în politica externă şi banii contribuabililor americani sunt folosiţi pentru Ţexportul democraţiei” în tările cu nivelul ei (democraţiei!) sub standartele americane.

Zilele aceste am auzit declaraţia Prim-Ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat, care a spus cam următoarele :

“Este o decizie de principiu şi am spus-o şi cu alte ocazii. Republica Moldova urmează să coparticipe în măsura posibilităţilor la tot ce se întîmplă în lume. Tot ce ţine de operaţiunile de pacificare, inclusiv şi în Afganistan, în limita posibilităţilor noi urmează să luăm o decizie în acest sens şi să participăm. Or, dacă noi aşteptăm să fim ajutaţi, să fim înţeleşi, atunci şi noi trebuie să avem capacitatea să înţelegem că trebuie să ajutăm şi să coparticipăm la tot ce se întâmplă“.

Din cîte înţeleg, în curînd, soldaţii din Moldova v-or călca din nou pămîntul Afganez, asa cum au facuto şi 30 de ani în urmă!

Înţeleg că actuala guvernare vrea să arate lumii întregi că Republica Moldova s-a eliberat de sub  regimul  totalitar care a condus pîna amu Ţara. Inţeleg că Filat doreşte să arate tuturor că ei nu sunt ca comuniştiii. E evident că Moldova va avea beneficii mari de pe  urma participării la asemenea acţiuni, şi beneficii nu numai îm sfera militară. Însă, pentru toate astea şi încă multe chestiuni pe care putem doar să le presupunem, să pui în pericol viaţa fiilor ţării este JOSNIC!

Oare se pot compara trupele ţărilor NATO, care sunt nişte profesionişti bine plătiţi care cunosc bine ce înseamnă un conflict armat, cu brava Armată Naţională care este alcătuită din copii de 18 ani care nu au avut posibilitatea să înveţe sau să plece peste hotare şi au fost luaţi la armată?

Oare nu a sorbit îndeajuns nisipul Afgan sînge de soldat moldovan? Pentru ce trebuie să  punem sare pe rana care nici pîna acum nu s-a cicatrizat? DE CE?

Vreau să închei cu un slogan care l-am auzit de mai multe ori:  Do love not war :)

0 Răspunsuri to “din nou Afganistan!”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s




Calendar

ianuarie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Comentarii

sergiu mihaes on Salut Lume!
Lucia Cujba on Salut Lume!

Statistica

  • 1,088 hits

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.